Cluj, în afara concertelor

Există orașe în România pe care toți credem că le cunoaștem, le-am vizitat sau doar am auzit povești despre ele. Noi vă invităm să încercați o ieșire cu colegii de departament în care să descoperiți câteva din orașele României. Acum Cluj. 

Spui Cluj-Napoca și te gândești la Untold sau TIFF. Sau chiar Electric Castle, că Bonțida e aproape. Însă orașul merită vizitat în afara perioadelor în care găzduiește festivaluri sau concerte. Noi vă invităm să îl descoperiți un pic altfel, nu doar printr-o plimbare prin centrul istoric.

Ce puteți face într-o ieșire la Cluj-Napoca:

  • O vizită la Grădina Botanică ”Alexandru Borza”, înființată de Brassai Samuel la 1872 și preluată de Alexandru Borza la 1920, după Unirea din 1918. Grădina are peste 14 ha și peste 10.000 de plante din toată lumea.
  • O vizită la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, înființat și el după Marea Unire din 1918, cu niște colecții excepționale.
    O excursie la Cheile Turzii, combinată cu vizitarea Salinei din Turda, ambele spectaculoase.
  • O lecție de călărie și leadership la o fermă de cai chiar la marginea orașului.
  • Un tur de seară al celor mai representative baruri, prezentate și lăudate pentru atmosferă și design în diferite reviste internaționale. 

Opțiunile de cazare sunt variante, tocmai pentru că orașul este destinație turistică și găzduiește evenimente mari deja de câțiva ani. Iată câteva sugestii:

  • Hoteluri de 3*** în centrul orașului: Lol et Lola sau Capitolina City Chic
  • Hoteluri de rețea: Hampton by Hilton sau Double Tree by Hilton
  • Hotel de 5*****: Grand Hotel Italia 

Adresa

 Str. Principatele Unite nr. 11, parter, ap. 1, sector 4, București 

Program de lucru: luni-vineri (09:00 - 18:00).

0723.593.157

 Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Agentia Gold Voyage

Copyright © 2013-2019 Agenția de Turism Gold Voyage. Toate drepturile sunt rezervate. 

Agenția de Turism Gold Voyage este membru ANAT și operator de date cu caracter personal nr. 9345/28.05.2009 | Licenta de Turism nr.  660/ 18.01.2019 | Brevet de Turism nr. 16479/27.04.2010 | Poliță de Asigurare Seria I Nr. 53484/ 26.10.2019 I CUI: RO 21179058 | Nr. Reg. J40/3700/22.07.2007.

Disclaimer

În cazul unor eventuale neconcordanțe care pot apărea între informațiile asupra tarifelor și alte detalii din site și informațiile primite în agentie sau prin email din partea agenției, întotdeauna vor avea prioritate informațiile primite direct în agenție sau prin email. Pentru informații sau rezervări ne puteți contacta la adresa de email office@goldvoyage.ro și la numerele de telefon 021.253.07.25 și 0723.593.157.